You are currently viewing O REȚETĂ PENTRU IUBIRE

O REȚETĂ PENTRU IUBIRE

Psiholog Clinician, Psihoterapeut Alina Lungu

V-ați gândit vreodată că ar putea exista o ”rețetă pentru dragoste”? John și Julie Gottman, doi psihologi cu o experiență de peste 50 de ani în știința relațiilor, au identificat cele mai puternice ingrediente menite să consolideze relația de cuplu și le-au comprimat într-o formulă accesibilă.

Când vine vorba despre o rețetă pentru dragoste, cel mai important este dozajul. Dozele mici, administrate în fiecare zi, contribuie la sănătatea relației. De ce? Pentru că asta înseamnă o relație: un milion de lucruri mărunte, în fiecare zi, timp de o viață, nu un singur lucru mare. ”  scriu soții Gottman în cartea lor ”Rețeta pentru dragoste, mai multă intimitate, comunicare și bucurie – 7 zile”.

  • Curiozitatea este un prim ingredient. Fii curios cu privire la celălalt, manifestă interes față de ce-i place, încearcă să înțelegi ce nu-i place și de ce, ce anume îi trezește reacții puternice, cum gândește, ce valori îi orientează deciziile și acțiunile, ce visuri are. Tot timpul este ceva nou de învățat despre o persoană, fie că e vorba de noi înșine sau de cei de alături. Fiți curioși!
  • Cultivă rutinele pozitive în comunicarea cu celălalt.
    • Spune ”mulțumesc” ori de câte ori celălalt face ceva ce apreciezi, nu contează cât de mic sau mare.
    • Exprimă-ți admirația pentru celălalt: poate că admiri cum reușește să găsească cuvintele potrivite în unele situații, poate că ești încântat de o realizare a sa, poate că apreciezi că e perseverent în acțiunile sale sau, pur și simplu, poate fi vorba despre faptul că, aseară, când erați pe punctul de a începe o discuție aprinsă, a avut tactul și inspirația să se oprească și să-ți propună să discutați altă dată, când amândoi veți fi mai liniștiți și mai disponibili.
  • Exprimă-ți afecțiunea pentru celălalt. Nu e suficient că v-ați spus la un moment dat în viață ”te iubesc” sau ”viața mea e mai frumoasă cu tine în ea”. Mesajele acestea se pot regăsi în mici cuvinte sau gesturi cotidiene. Fiecare dintre noi are un sentiment pozitiv atunci când simte că contează pentru celălalt, când primește din nou o confirmare a faptului că decizia de a fi împreună continuă să fie percepută ca o decizie bună, când i se reamintește că micile sau marile lui gesturi aduc un plus de bine în viața celuilalt. Nu e vorba despre a repeta într-o formă automată de 20 de ori pe zi ”te iubesc”, ci e despre comunicări simple, de la suflet la suflet.
  • Atunci când dorești ceva de la celălalt, cere! Nu te aștepta ca celălalt să îți ghicească gândurile, ci spune-i cât mai clar ce dorești. Nu-i reproșa că a făcut sau nu a făcut ceva, ci spune-i ce anume dorești să facă. Când te întreabă ce vrei, nu spune ”Nimic”, când, de fapt, e ceva ce îți dorești să se întâmple. Și, foarte important, nu te aștepta ca tot timpul cererile să îți fie îndeplinite. E firesc să avem fiecare prioritățile noastre și, uneori, să nu răspundem pozitiv la solicitările celuillat.
  • Când e ceva ce te nemulțumește în relație, nu te retrage să-ți trăiești în solitudine nemulțumirea sau frustrarea, nu te izola de celălalt, ci îndreaptă-te către el și încearcă să găsiți împreună o soluție sau măcar să vă ascultați unul pe celălalt. Câteodată nu e nevoie neapărat de o rezolvare, câteodată e suficient ca fiecare să se simtă auzit și înțeles.
  • Din când în când, preferabil cu regularitate, dați-vă întâlnire. Fie că e vorba de o ieșire într-o seară (la film, teatru, plimbare, restaurant etc.), fie că e vorba de o simplă invitație la o cafea și o poveste într-o zi după terminarea serviciului, fie că e vorba de stabilirea unui moment, o dată pe săptămână, când să povestiți ce se mai întâmplă în viața fiecăruia (evenimente externe, dar și gânduri, trăiri, emoții, planuri etc.), astfel de ”întâlniri” vor ajuta la menținerea contactului cu celălalt și la cultivarea unor momente și stări pozitive.

Dacă doriți să aflați mai multe despre cum relația dumneavoastră poate fi mai funcțională, mai sănătoasă, mai fericită, cărțile lui John și Julie Gottman vă pot oferi date științifice, exemple practice și multe informații.

Dacă decideți să treceți de la teorie la practică și să faceți schimbări în relația dumneavoastră, psihoterapia de cuplu vă poate oferi contextul potrivit pentru a identifica schimbările potrivite, a decide pașii de urmat, pentru a identifica posibilele obstacole și a afla cum pot fi depășite … și, în general, pentru a vă construi și trăi frumos și pe termen cât mai lung relația.

Leave a Reply